În seara asta a avut loc ședința de bloc. Strânși la o scară, mai mulți locatari au votat și s-au pus de accord asupra punctelor de pe ordinea de zi. Pe scurt…
- Izolarea acoperișului blocului și plata acesteia trebuie suportată de toți locuitorii. Situația a escaladat rapid, pentru că au existat acuzații cum că pe terasa blocului s-ar face grătarul. Desigur, cei vinovați de grătarul pe acoperișul blocului, sunt tocmai cei care solicită bani pentru reparații, adică cei de la etajul 4. Ceilalți locatari se pare că se simt cumva nedreptățiți și consideră situația precară a acoperișului ca fiind din cauza celor care fac grătare acolo. De aici până la devize, facturi și garanții privind lucrarările prestate la izolația acoperișului nu a mai fost decât un pas minor. Plus desigur, invitații, veniți dracu și faceți grătarul aici, în fața blocului, să mirosim toți, ce mama naigbii!
- Alte minuni privind curățenia de primăvară, deratizare, etc… rapid trecute în revistă.
- Fișa postului incompletă a femeii de serviciu. Se pare că femeia asta, mătură, spală, curăță cam tot ce ar trebui curățat mai puțin geamurile de pe casa scării, adică cele de la etajul 1,2,3 și 4. Va trebui făcut un tabel cu fișa postului, în care să trecem opiniile și observațiile noastre suplimentare. Desigur, și femeia de serviciu este nemulțumită. Pentru geamuri dorește o remunerație suplimentară și în plus vrea să primească apă pentru a spăla scara atunci când sună la ușă cu o găleată în mână. Că exista locatari care o servesc cu un șut în cur și un pumn în cap, e cu totul altă poveste. În fine…
- Procesul dintre vecinul de la parter și administrator și președinte privind 80 de bani se apropie de sfârșit. Vecinul se pare că a cam pierdut. După câțiva ani de judecată.
- Pe scara A există un locatar care nu a mai plătit întreținerea de 3 ani de zile. Așa și… ?
- Asociația are o datorie de vreo 124.000 lei către termoficare și apă canal. Moment în care fostul administrator a ținut să intervină și să ne amintească tuturor celor prezenți că pe vremea lui asociația nu a avut nici un fel de restanță sau datorie. Și că a predat toate actele pe plus. Yeah, right!
- Reabilitarea termică a blocului este un subiect fierbinte. Încă nu sunt toate datele, încă nu e clar dacă locatarii vor suporta 20 sau 31% din costul total al lucrării. Desigur, pentru asta trebuie strânși banii, fără excepție, de la toți locatarii. Chiar dacă strângem banii în timp record, adică mâine, nu este posibilă reabilitarea anul acesta. ) Păi atunci de ce ne mai agităm.
- Ceartă între un vecin care a săpat un petec de pământ, a pus flori și apoi a montat un gard de lemn și o vecină cu un copil mic care ar prefera locul doar cu iarbă, neîngrădit. Vecinu’ care a muncit acolo, extrem de recalcitrant. Argumentul lui forte este tonul ridicat.
- Propășirea pe lângă bloc (expusă la modul: uitați dom’ președinte) a unei mici haite de vreo 20 de pisici. Există locatari care catapultează de la balcon castroane întregi de macaroane și varză murată pentru a hrăni pisicile.
P.S. Data viitoare cred că nu mai ma duc…
Tags:
idiocracy
/dev/null